Pentru a veni în ajutorul asociaţiilor de proprietari, persoanelor fizice, agenţilor economici și altor instituții publice, Primăria Municipiului Iași pune la dispoziția acestora, în mod gratuit, greble care să îi ajute în campania de curățenie de primăvară în zonele pe care le administrează.
În acest scop, primarul Mihai Chirica a dispus ca SC Servicii Publice SA să achiziționeze 5.000 de greble care să fie împărțite cetățenilor. Inițiativa a venit ca urmare a succesului înregistrat în campania de deszăpezire din sezonul rece care tocmai a trecut, când municipalitatea a achiziționat și distribuit 10.000 de lopeți.
Distribuirea greblelor, inclusiv către asociațiile de proprietari, a început astăzi, 13 martie, la cele cinci centre de cartier ale Primăriei, unde au fost trimise, pentru început, câte 500 de bucăți:
– Tătărași, strada Vasile Lupu nr. 82, telefon 0232.277.310;
– Nicolina, strada Petre Țuțea nr. 2, telefon 0232.227.517;
– Păcurari, șoseaua Păcurari nr. 34, telefon 0232.276.787;
– Alexandru cel Bun, strada Tabacului nr. 1, telefon 0232.253.160;
– Frumoasa, bulevardul Poitiers nr. 22-26, telefon 0232.223.031.
Greblele sunt împărțite pe baza unui proces verbal de predare-primire prin care beneficiarii se obligă să le utilizeze doar pe raza Municipiului Iași, iar după încheierea campaniei de curățenie de primăvară să le returneze centrului de cartier.
În cazul în care unealta va suferi, în urma folosirii, anumite deteriorări, aceasta va fi returnată în această stare.
Reamintim că, în conformitate cu prevederile Hotărârii Consiliului Local 172 / 2002, proprietarii, administratorii şi chiriaşii imobilelor sunt obligaţi să întreţină curăţenia pe trotuarele şi spaţiile verzi aferente imobilelor şi locurile de parcare pe care le deţine sau le folosesc, abaterile constituind contravenții și fiind sancționate cu amendă.
Dincolo de sancțiuni, conducerea Primăriei Municipiului Iași face un apel către persoanele fizice şi juridice să îşi îndeplinească obligaţiile pe care le au potrivit actului normativ menţionat astfel încât orașul să fie menținut curat și civilizat. Direcțiile și societățile comerciale ale municipalității sunt mobilizate cu toate utilajele și echipele în campania de curățenie de primăvară, însă implicarea civică este deosebit de importantă pentru ca aspectul orașului să fie cel dorit.