Google a lansat un nou serviciu care ne va permite să jucăm un nou joc chiar de pe calculatoarele mai puţin performante sau de pe telefoanele mobile. Stadia este un fel de streaming pentru jocuri: vor rula direct de pe serverele Google, iar utilizatorii îşi vor folosi smartphone-ul, tableta sau laptopul doar ca un portal către lumea virtuală.
Phil Harrison, vicepreşedinte Google: Imaginaţi-vă că vă uitaţi la jocuri pe YouTube şi descoperiţi cel mai nou trailer „Assassin’s Creed: Odyssey” pe canalul oficial de YouTube ale Ubisoft. Veţi observa butonul „Jucaţi acum”. Doar dând click pe acel buton, jucătorul este dus în joc direct din browser în 5 secunde, fără descărcări, fără patch-uri, fără actualizări şi fără instalări.
Acestea sunt, în mare, principalele promisiuni ale Stadia, noul serviciu al Google. Până acum, jucarea unui joc nou depindea de performanţele calculatorului. Sistemele slabe rulau greoi sau chiar deloc. Gamerii serioşi au calculatoare de mii de dolari, dar şi acestea rămân în urmă la un moment dat. Stadia promite să întrerupă „cursa înarmării” dintre producătorii de jocuri şi cei de hardware, scrie digi24.ro.
Phil Harrison, vicepreşedinte Google: Pe Stadia trebuie doar să dai un click pe un clip YouTube sau link şi poţi juca un joc instant. Comparaţi cu ce se întâmplă în prezent, cu gamerii care sunt obişnuiţi cu asemenea lucruri. Cu Stadia, aşteptatul va fi de domeniul trecutului.
Google a anunţat Stadia, dar nu a intrat în detalii. Gigantul american nu a spus nimic de costuri, despre calitatea imaginii, despre multiplayer şi despre ce jocuri vor fi disponibile prin noul serviciu.