Ghinion pentru un hoț din Iași! A dat să fugă cu marfa din supermarket dar i-a ieșit un luptător S.A.S. în cale

0
319

Ghinion fără margini ieri seară pentru un hoţ din Iaşi. Acesta a dat nas în nas cu un “mascat” de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale (SAS) ce se afla în timpul liber, în seara zilei de sâmbătă, 3 noiembrie 2018, în jurul orei 18.00.

Omul legii, desemnat poliţistul anului în 2017 pentru merite deosebite, ieşise cu familia la plimbare şi întrase într-un magazin Profi, din zona Alexandru cel Bun, pentru a face câteva cumpărături. Nici bine nu apucase să arunce o privire printre rafturi, că, la un moment dat, a observat doi indivizi care încercau să fure pachete cu cafea din magazin. Nu a stat prea mult pe gânduri şi i-a urmărit pe cei doi hoţi până aproape de ieşirea din unitatea de alimentaţie publică, scrie jri.ro.

Când a observant că tinerii nu au de gând să treacă şi pe la casa de marcat, agentul de pază a încercat să îi oprească, însă fără succes. “Mascatul” a plecat în urmărirea suspecţilor şi a reuşit în scurt timp să îl prindă pe unul dintre aceştia.

O parte din marfa furată a fost recuperată şi predată reprezentanţilor supermarketului respectiv. Cercetările continuă, iar oamenii legii încearcă acum să îl prindă şi pe cel de-al doilea hoț , dar şi să stabilească întreaga lor arie infracţională.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.