Gabriela Firea îl dă în judecată pe Vlad Voiculescu. Acuzațiile extrem de grave care i-au fost aduse de fostul ministru al Sănătății

0
215

Primarul Capitalei Gabriela Firea spune, despre cazul fetiţei de opt ani cu fibroză chistică relatat pe Facebook de fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, că pentru a fi realizat un transplant trebuie îndeplinite nişte condiţii, mai ales să existe organul donat. Edilul îl acuză pe Voiculescu de promovarea unor informaţii false şi spune că îşi face campanie electorală cu sănătatea românilor, adăugând că dezminte afirmaţiile fostului ministru, scrie news.ro.

 

„Ca să se realizeze o operaţie de transplant, fie că este renal, pulmonar sau de altă natură, trebuie să fie îndeplinite câteva condiţii. În primul rând, să existe organul donat. Am observat că este o campanie negativă dusă în mass-media de un fost ministru al Sănătăţii care are business în domeniul sănătăţii. Eu nu pot să-i urez succes pentru că îşi face campanie electorală cu sănătatea românilor şi se joacă, practic, cu informaţii neadevărate pe care le exprimă în spaţiul public şi din nefericire ele sunt preluate. A fost şi la câteva posturi de televiziune, dar a fost demontat în tot ceea ce a afirmat de către managerul Spitalului Sf. Maria, de domnul doctor Copcă, pentru că nu se pot realiza operaţii decât dacă există bolnavul şi donatorul sau organul donat”, a declarat marţi Gabriela Firea.

Edilul subliniază că afirmaţiile fostului ministru al Sănătăţii sunt false şi sunt doar acuzaţii nefondate, transmiţându-i că îl va da în judecată.

„(…) Dezmint tot ceea ce exprimă în spaţiul public fostul ministru al Sănătăţii, care face acuzaţii nefondate. Îi transmit din nou că ne vom vedea în instanţă pentru că nu se poate juca la nesfâşit de dragul unei cariere politice pe care şi-o doreşte fulminantă, dar ea nu poate fi construită pe minciună”, susţine Firea.

Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu vorbeşte, într-o postare pe Facebook, despre o fetiţă de opt ani cu fibroză chistică pentru care medicii nu mai pot face nimic şi afirmă că s-a ajuns aici pentru că „s-a născut şi locuieşte în locul greşit”, amintind de o pacientă din Germania care a ajuns la 52 de ani deşi suferă de aceeaşi boală. Voiculescu afirmă că mai multe persoane, printre care Gabriela Firea şi „toată gaşca de domni de la Agenţia Naţională de Transplant”, „ar trebui să intre în pământ de ruşine” pentru situaţia în care a ajuns România de unde părinţii cu copii bolnavi pleacă pentru că nu găsesc tratament.

Acesta susţine că ar trebui să intre în pămnt de ruşine, Gabriela Firea, „cea care a coordonat atacul împotriva AKH Viena în 2016”, în urma căruia AKH Viena a refuzat să mai primească pacienţi români.

„Refuzul de a mai primi fără nicio limitare pacienţi români i-a costat pe zeci de români viaţa. Gabriela Firea va trebui să plătească pentru ce a făcut”, susţine Vlad Voiculescu.

Potrivit acestuia, în pământ de ruşine ar mai trebui să intre Narcis Copcă, „cel care a îngropat peste 10 milioane de euro, cel care şi-a angajat firme prietene pentru lucrări de renovare la spital, cel care a minţit, a ameninţat şi a calomniat Eurotransplant, AKH Viena şi medicii care ne puteau salva fraţii”.

„În pământ ar trebui să intre de ruşine domnul Victor ZOTA, domnul Radu DEAC şi toată gaşca de domni de la Agenţia Naţională de Transplant, cu toate titlurile lor universitare, care au acreditat în mod ilegal spitalul Sf. Maria şi au blocat atâţia ani intrarea României în Eurotransplant pentru a îşi proteja propriile interese. Cu toţii ar trebui să îşi dea demisia astăzi. Pentru ce au făcut (şi ce nu au făcut) în toţi aceşti ani, sper să plătească cu vârf şi îndesat”, mai scrie Vlad Voiculescu.

În martie 2016, Spitalul ”Sfânta Maria” a fost acreditat pentru transplant pulmonar, o premieră în România. La momentul respectiv erau şase pacienţi români pe listele de aşteptare la AKH Viena pentru intervenţie, însă clinica a refuzat să îi mai opereze.

Ulterior, Vlad Voiculescu, ce era ministrul Sănătăţii la momentul respectiv, a declarat că existau suspiciuni serioase că Spitalul Clinic Sfânta Maria a fost acreditat pentru transplant de plămân sub presiune politică.

În noiembrie 2016, Societatea Română de Pneumologie (SRP) susţinea că „Experimente de transplant” au avut loc şi în Turcia (1999) cu o rată de supravieţuire de zero la sută şi că, în România, transplantul pulmonar nu este posibil pentru că medicii nu au experienţă şi instruire suficientă, iar medicamentele sunt foarte scumpe şi nu pot fi asigurate fără întreruperi.

 

Sursa: Digi24

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.