Ambasada Franţei din Moscova a declarat că îşi închide reprezentanţa comercială din Rusia din cauza condiţiilor tot mai dificile impuse de Kremlin asupra serviciului, potrivit RFE/RL.
„Condiţiile de operare ale biroului de reprezentare pentru comerţ şi investiţii în Rusia s-au deteriorat în mod considerabil” în ultimele luni, printre care confiscarea de către autorităţile ruse a contului bancar al biroului, în ciuda faptului că aceasta este protejată de Convenţia de la Viena privind relaţiile diplomatice, a precizat ambasada Franţei într-o declaraţie publicată luni.
De asemenea, ambasada franceză a menţionat expulzarea directorului biroului de către Kremlin.
Directorul reprezentanţei comerciale a Franţei în Rusia a fost unul dintre cei patru diplomaţi francezi expulzaţi în luna martie ca reacţie a Moscovei la expulzarea diplomaţilor ruşi de către diverse guverne occidentale în legătură cu otrăvirea unui fost spion rus şi a fiicei sale într-un oraş din Marea Britanie. Expulzările au avut loc în ciuda faptului că Rusia a negat implicarea în incidentul respectiv.
Decizia de închidere a biroului a fost luată după negocieri îndelungate privind statutul acestuia în Rusia, birou care face parte din misiunea diplomatică a Franţei, conform legii franceze.
Sursa: Epoch Times