Franța este noua campioană mondială la fotbal

0
185
Foto: FIFA.com

Franța a cucerit a doua sa Cupa Mondială din istorie după ce a câştigat finală CM 2018 din Rusia, scor 4-2 în fata Croaţiei, la capătul unei dintre cele mai spectaculoase finale de Mondial în ultimii 20 de ani, anunță ziare.com.

 

Golurile au fost reuşite de Griezmann din penalti, Pogba, Mbappe şi Mandzukici un autogol, respectiv Perisic şi acelaşi Mandzukici, care profită de o gafă uluitoare a lui Lloris.

Prima repriză de la Moscova a fost una spectaculoasă, cu de toate în ea, cu trei goluri mai ales, dar şi cu momente în care arbitrajul a lăsat loc la multe discuţii, cu tot cu folosirea VAR-ului.

Croaţii au început mai bine jocul, primul sfert de oră a fost am putea spune dominat de ei, însă au lipsit ocaziile de gol. Totuşi, ex-iugoslavii au presat mai mult, au fost mai activi în atac şi au produs o bună impresie, cel puţin spectatorilor neutri.

Chiar şi în aceste condiţii, Franţa, mult mai pragmatică, a marcat la prima sa faza de gol, în minutul 18, autogol practic semnat de Mandzukici, care şi-a deviat nefericit balonul în proprie plasa, după o centrare din lovitură liberă a lui Griezmann.

Ex-iugoslavii au cerut însă offside la Pogba la această fază, iar reluările par că le dau dreptate, arbitrul Pitana însă nu a cerut ajutorul VAR.

Oamenii în alb şi roşu nu au renunţa însă uşor, aşa cum le este felul, iar egalarea a venit rapid, 10 minute mai târziu, după golul impecabil marcat de Perisici, şut superb la colţul lung de la marginea careului, după o recentrare inteligentă a lui Vida.

Cocoşii galici au terminat însă mitanul în avantaj pe tabela, după ce Nestor Pitana a luat o decizie cel puţin discutabilă, a dictat un penalti pentru Franţa după ce mingea l-a lovit în mâna pe Perisic, iar arbitrul argentinian a decis că a fost un gest voluntar şi meritat dictat penalti.

Griezmann a lovit calm şi Franţa putea intra la cabine în avantaj.

Forcingul de după pauză al francezilor a fost uluitor, aceştia au marcat două goluri în 6 minute, minutele 59 şi 65. Pogba a început balul cu un şut superb din afară careului, foarte bine plasat, imposibil de aparat pentru un Subasic care era şi mascat.

Croaţii nu s-au putut ridica din pumni şi au mai încasat o lovitură, câteva minute mai târziu, şut tot de la distanţă, Mbappe acum la cuvânt, dar acum o mare vină o poartă portarul croat, care nu a fost deloc bine plasat, iar golul i se poate imputa fără discuţii.

Mbappe a devenit cel mai tânăr marcator într-o finală de CM, după marele Pele.

Liniştea francezilor şi sentimentul că nimic nu le mai poate strica petrecerea s-a năruit câteva minute mai târziu când Mandzukici a marcat un gol uluitor, după ce Lloris a vrut să îl dribleze în careul sau mic şi a fost păcălit ca un copil de către starul lui Juventus.

4-2 şi părea că totul poate să se aprindă din nou, ca un foc de artificii într-o noapte senină de Revelion. Croaţii au atacat totuşi cu ultimele puteri, disperaţi, ca nişte luptători de gherilă, precum partizanii din Al Doilea Război Mondial, însă cărţile erau demult jucate şi împărţite.

Franţa scrie istorie şi devine campioana mondială pentru a doua oară în istorie, după titlul din 1998, iar Croaţia rămâne cu medalia de argint, cea mai bună performanţa din istoria acestei naţiuni.

 

Sursa: ziare.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.