Fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, Silviu Cristinel Crețu, a fost deferit justiției de procurorii de la Serviciul teritorial Cluj pentru luare de mită și trafic de influență, după ce ar fi primit 40.000 de euro de la un afacerist legat de contracte de reabilitare drumuri.
În rechizitoriul transmis Tribunalului Suceava anchetatorii DNA notează că în cursul lunii decembrie 2020, inculpatul Crețu Silviu-Cristinel, în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, ar fi primit, de la administratorul unei societăți comerciale, suma de 40.000 euro, lăsându-l să creadă că va interveni pe lângă persoanele din cadrul Consiliului Județean Suceava cu atribuții de decizie în derularea contractelor de reabilitare de drumuri.
Urmare acestor intervenții derularea a două acorduri contractuale încheiate de instituție cu o asociere la care firma omului de afaceri era trebuia să decurgă fără impedimente.
Aceste demersuri ar fi avut loc in contextul unor neînțelegeri intre autoritatea județeană Suceava beneficiara proiectului si asocierea din care face parte firma omului de afaceri, iar contractele de lucrări vizau reabilitarea unor loturi din cadrul Proiectului regiunea nord-est axă rutieră strategică 1: Iași-Suceava.
Într-un context diferit, la data de 16 martie 2022, în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, având atribuții de coordonare a Direcției județene de Drumuri și Poduri Suceava, ar i-ar fi pretins aceluiași om de afaceri o sumă de bani, neindividualizată, pentru desfășurarea fără impedimente a unui acord cadru având ca obiect lucrări de reparații pe drumurile județene, pe timp de vară și iarnă, acord încheiat de o asociere la care firma omului de afaceri era parte.
Ulterior, la data de 29 martie 2022, inculpatul ar fi precizat care este suma pretinsă, respectiv 40.000 euro, bani primiți de inculpat la data de 4 aprilie 2022, când a fost prins în flagrant.
În vederea confiscării speciale, s-au dispus măsuri asiguratorii asupra unor bunuri imobile deținute de inculpat.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Suceava cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.