Fostul soț al unei asistente de la Neurochirurgie și-a ucis mama chiar de ziua acesteia. După ce a comis crima, a așteptat poliția lângă cadavru

0
306

Un ieșean a sunat ieri la un post de televiziune național și a anunțat că și-a ucis propria mamă. Individul în vârstă de 39 de ani a fost săltat de polițiști și transportat la Institutul de Psihiatrie „Socola”, din Iași, pentru efectuarea unei expertize psihiatrice. Bărbatul este cunoscut cu afecțiuni psihice, acesta fiind internat în trecut la Spitalul „Pădureni-Grajduri”.

Totuși, nu se știe dacă acesta și-a mai urmat sau nu tratamentul. Cert este că, în cursul zilei de ieri, el a izbucnit într-un acces de furie și i-a tăiat gâtul propriei mame, chiar în ziua în care aceasta își sărbătorea ziua de naștere. După ce a înțeles ce a făcut, ieșeanul a pus mâna pe un telefon și a sunat la o televiziune națională, unde a anunțat moderatorul că și-a omorât propria mamă. Moderatorul a sunat la numărul unic pentru apeluri de urgență 112. Alerta a fost, astfel, dată, iar oamenii legii au plecat către domiciliul ieșeanului, unde au descoperit un tablou de groază. Femeia de 72 de ani a fost găsită într-o baltă de sânge, fără suflare. Cadavrul victimei a fost preluat și transportat la Institutul de Medicină Legală din Iași, pentru efectuarea necropsiei.

Anchetatorii ieșeni au precizat că, după ce au efectuat cercetările de rigoare, l-au ridicat pe suspect și l-au dus la Institutul de Psihiatrie „Socola”, în vederea efectuării unei expertize psihiatrice.

Pe data de 1 aprilie 2021, în jurul orei 14:00, în urma unui conflict spontan, un bărbat din municipiul Iași i-a aplicat mamei sale, în vârstă de 72 de ani, o lovitură cu un cuțit. Din cauza leziunii suferite, victima a decedat. Dat fiind faptul că suspectul are antecedente în ceea ce privește afecțiuni psihice, el a fost dus la Institutul de Psihiatrie «Socola», din Iași, în vederea efectuării unei expertize. Urmează ca medicii să stabilească dacă acesta a avut discernământ”, a declarat ieri Mihaela Apostol, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.