Fosta Baie Turcească va fi transformată în Centrul Internațional de Artă Contemporană (FOTO)

0
198

Fosta Baie Turcească va fi transformată în Centrul Internațional de Artă Contemporană. Lucrările ar urma să dureze 36 de luni, proiectul urmând să beneficieze de finanțare europeană.

Valoarea totală a proiectului este de 22.043.188,60 lei, din care finanțarea nerambursabilă este de 21.600.384,43 lei. Contractul a fost semnat de primarul Mihai Chirica pe 21 februarie. Proiectul este finanțat prin intermediul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, Axa Prioritară 5 – Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural.

Licitația pentru execuția lucrărilor de consolidare și refuncționalizare are o ofertă financiară de 15.285.959 lei, fără TVA. Deschiderea ofertelor a avut loc vineri, 31 mai, iar nu mai puțin de opt firme și asocieri de companii au depus oferte: AMP Cantieri Italia SRL, Cifolelli Endilizia, Constructii Unu SA, Euras SRL, Iasicon SA, Operes SRL, Research Consorzio Stabile Societate Consortile ARL și Romiasa Finanza & Partners.

„Este una din cele mai frumoase clădiri istorice din această zonă a orașului. Ea aduce în atenție o parte a culturii noastre care a cam fost uitată: arta contemporană. Edificiul construit în secolul a XIX-lea a fost lăsat uitării, intrând într-un stadiu avansat de degradare. A fost cucerit de multe ori de persoanele fără adăpost, au fost furate o parte din balustrade, iar recent am răscumpărat un apartament de acolo, care era dat drept locuință de serviciu, A avut o istorie tumultuoasă, dar finalul va fi fericit. Acolo va funcționa Centrul Internațional de Artă Contemporană. Vor expune artiști, dar vor fi și ateliere de creație. Vom valorifica inclusiv curtea. Probabil la sfârșitul anului 2020 va avea loc inaugurarea Centrului”, a declarat Mihai Chirica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.