Un fost ofiţer SRI, trimis în judecată pentru trafic de droguri de mare risc, a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare. Sentinţa este definitivă şi a fost pronunţată de Curtea de Apel Timişoara.
Maiorul Ciprian Sabin Mareş a fost reţinut, în august anul trecut, de procurorii DIICOT. Era, la vremea respectivă, şeful Departamentului Antidrog din SRI Arad.
Anchetatorii l-au prins în flagrant în timp ce vindea 100 de grame de canabis, pentru care un dealer local de droguri urma să îi plătească 450 de euro.
Maiorul SRI Ciprian Sabin Mareş, care era chiar şeful Departamentului Antidrog din Serviciul Judeţean de Informaţii Arad, şi complicele său Eduard Pălincaş au fost arestaţi preventiv în 18 august, arată Digi24.
Potrivit Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în perioada 11 – 16 august, la date diferite, maiorul SRI a vândut în două rânduri droguri de risc (100 de grame de cannabis), respectiv de mare risc (6 grame de cocaină), cu sumele de 2.050 de lei, respectiv 600 de euro (din care a primit 300 de euro). De asemenea, în 17 august, între orele 19.45-20.50, Mareş a vândut droguri de risc (100 de grame de cannabis), cu suma de 400 euro şi 200 lei, respectiv a deţinut droguri de risc (250 de grame de cannabis), fără drept şi în scop de comercializare, în imobilul său situat în municipiul Arad, el fiind prins în urma unui flagrant.
Pălincaş era acuzat de procurorii DIICOT că în 18 august, între orele 01.00-02.00, a vândut droguri de risc (300 de grame de cannabis), cu suma de 6.000 de lei, respectiv a deţinut droguri de risc (100 de grame de cannabis), fără drept şi în scop de comercializare, în autoturismul său, fiind prins în flagrant de către anchetatori.
Cei doi fuseseră reţinuţi în urma a patru percheziţii, una având loc la sediul SRI Arad, în biroul maiorului Ciprian Sorin Mareş, iar alta acasă la acesta.
Eduard Pălincaş era vizat de mai multă vreme de către anchetatori, fiind considerat un „dealer” de droguri în regiune. Pălincaş are antecedente penale, iar în 2001 a fost reţinut într-un caz similar. La vremea respectivă, ofiţerii Centrului Zonal de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog Timişoara au prins în flagrant trei bărbaţi, între care Pălincaş, care încercau să vândă aproximativ un kilogram de marijuana. În 2002, Pălincaş a fost condamnat de Tribunalul Arad la opt ani de închisoare