Forțe proaspete: 55 de noi agenți de poliție și-au primit repartițiile în județul Iași

0
174

55 de noi agenţi de poliţie fac primii paşi în cariera de poliţist la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi. Tinerii fac parte din promoția noiembrie 2018,  fiind absolveți ai Şcolii de Agenţi de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina sau ai Şcolii de Agenţi de Poliție „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca.

Noii agenţi de poliţie, repartizaţi la I.P.J. Iaşi au absolvit Şcoala de Agenţi de Poliţie cu medii cuprinse între 9,58 şi 8,53.

Aceştia au fost repartizaţi la structurile operative și structurile neoperative ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi.

Timp de 6 luni, fiecare dintre aceştia se va afla sub îndrumarea unui tutore (poliţist cu experienţă), care îi va acorda sprijinul necesar pentru integrarea socioprofesională.

ConducereaI.P.J. Iaşi i-a felicitat pe proaspeții agenţi de poliție, le-a urat bun venit în rândurile noastre şi mult succes în carieră.

Reamintim că la data de 01 noiembrie a.c., 1.244 de tineri au absolvit  Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina, iar 292 au absolvit Şcoala de Agenţi de Poliţie ,,Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.