Firmele din Iași au publicat anunțuri de angajare

0
350

Lista cu firmele din Iași care fac angajări în această perioadă a fost publicată pe site-ul AJOFM. Companii din construcții, industrie sau comerț au nevoie de personal. Numărul de locuri de muncă vacante este mai mare în luna septembrie 2021, comparativ cu luna precedentă.

Persoanele care vor să se angajeze în această perioadă au la dispoziție 856 de locuri de muncă vacante, publicate de firmele din Iași, pe site-ul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Iași. Cele mai multe posturi disponibile în această perioadă sunt pentru cei cu studii medii, fiind înregistrate 760 de oferte de angajare pentru aceste persoane. În continuare, domeniul serviciilor este cel mai ofertant. Astfel, jumătate din numărul total de posturi disponibile este destinat acestui sector de activitate. Sunt 465 de locuri de muncă vacante în acest domeniu, din care 110 sunt din partea firmelor din transporturi și 55, din comerț.

Astfel, compania Bras SRL caută operatori introducere și validare date, HCL Technologies caută analiști financiari, analist informații și analist servicii client, iar firma Fiscontexpert, consilier juridic. În domeniile construcții și industrie sunt multe locuri de muncă vacante. Astfel, din cele 181 de posturi oferite de patronii din acest domeniu, cele mai multe sunt pentru personal calificat. Das SRL caută dulgheri și electricieni, inginer instalații și inginer mecanic, sudori, zidari. De asemenea, firma Glass Protect caută confecționer tâmplărie din aluminiu și mase plastice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.