Duminică, 10 august, vă invităm în centrul Iașului la Gala de închidere a Festivalului Serile Filmului Românesc – un eveniment în aer liber plin de emoție, muzică, film și recunoaștere a valorii cinematografice!
Începem la ora 19:00 cu Space Drummer, un spectacol sonor și vizual în premieră, susținut de doi artiști de excepție: Ovidiu Lipan Țăndărică și Adrian Stavian. O călătorie muzicală între tradiție și modernitate, între etno-rock și psihedelism.
De la ora 20:00, proiecție specială a filmului „Comatogen”, regizat de Igor Cobileanski (cunoscut pentru Umbre, Afacerea Est). O poveste tulburătoare despre alegeri, sacrificii și granițele eticii, cu participarea regizorului și a echipei de film.
Tot în cadrul galei va fi decernat Trofeul Ion Dichiseanu pentru cel mai bun scurtmetraj din competiția națională.
Biletele sunt disponibile pe: eventbook.ro
În caz de vreme nefavorabilă, proiecția va avea loc la Cinema Ateneu, începând cu ora 20:30.
Mai multe detalii despre eveniment: www.festivalsfr.ro