Vlad Păunescu și Oana Păunescu, regizorul și producătorul filmului Scara, sunt invitații speciali care vor participa la proiecția de gală programată pe 29 octombrie 2021, de la ora 19.00, la Cinema Ateneu.
Inspirat din fapte reale, filmul este construit pe mai multe planuri și surprinde perfect o epocă: viața în teatrele bucureștene și magia din jurul unui spectacol legendar (Karamazovii, de la Teatrul Nottara), demolările bisericilor de către comuniști sau zbuciumul interior al personajului principal, un rebel tot mai constrâns de regim. Eduard Trifa, aflat la primul rol principal în lungmetraj, îl interpretează pe Andrei, rupt între teatru, viața de familie, schimbările sociale violente și o chemare interioară tot mai puternică.
„Am trăit și eu și soția mea, Oana Păunescu (care semnează costumele filmului), printre actori, regizori, creatori de teatru, film sau artă. Dorința mea a fost să le dedicăm lor acest film. Le mulțumesc că există, pentru că fără ei nu aș fi existat nici eu, nici soția mea.
Am ales să spun această poveste pentru că face parte din trecutul meu, am trăit acele vremuri, alături de oamenii a căror destine am încercat să le transpun acum pe ecran. Cred că este o istorie importantă, care trebuie știută mai ales de tinerii născuți după Revoluție, ca să nu se mai repete”, spune regizorul Vlad Păunescu.
Scara urmăreşte parcursul spiritual al lui Andrei, un tânăr actor sensibil şi inadaptat social, pe care îl întâlnim mai întâi în anii ’80, când participă fără să vrea la demolarea bisericii Sfânta Vineri. După căderea comunismului, orbit de iluzia libertăţii şi a democraţiei, Andrei se loveşte de o serie de evenimente brutale, momente ce au marcat profund istoria recentă a ţării. Găsindu-şi refugiul în rolul lui Alioşa în o punere în scenă a romanului lui Dostoievski „Fraţii Karamazov”, Andrei devine tot mai apropiat de personajul său, alegând calea către credinţă.
Filmul are în distribuție actori consacrați, dar și noi apariții de pe scenele bucureștene. Distribuția numără peste 80 de personaje și este completată de actori tineri ca Voica Oltean, Ana Maria Guran, Ada Galeș sau Ioana Bugarin, dar și de actori consacrați: Horațiu Mălăele, Cuzin Toma, Emanuel Pârvu, Valentin Teodosiu, Ioana Crăciunescu, Nicodim Ungureanu, Ion Andrei Ionescu, Magda Catone sau Dragoș Galgoțiu.
Trailer: https://youtu.be/GP2tX3wjEVM