Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni-I.T.P.F. Iaşi împreună cu inspectori vamali au descoperit, ascunse în bagajele unui bărbat, trei facturi comerciale falsificate.
În data de 28 februarie a.c., în jurul orei 15.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru a intra în ţară, cetățeanul român Radu G., în vârstă de 35 de ani, conducând un microbuz înmatriculat în România.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care, echipa comună de control a descoperit, în bagajele lui Radu G., trei facturi comerciale care aveau aplicate ştampile cu inscripţia TAX FREE.
Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea facturilor, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că ştampilele aplicate pe respectivele facturi nu îndeplinesc elementele de siguranţă ale unora autentice.
În legatură cu cele constatate, Radu G. a afirmat că în data de 28.02.2018 aflându-se într-o parcare din municipiul Chişinău a fost abordat de către o persoană, ale cărei date un le cunoaşte, care i-a înmânat documentele pe care urma să le predea în Italia. Bărbatul a mai adăugat că un are cunoştinţă despre faptul că ştampila aplicată, pe toate cele trei documente necesare recuperării TVA, nu este autentică şi nici nu are cunoştinţă despre modul cum a fost aplicată pe aceste documente.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de falsificarea unui sigiliu, a unei ştampile sau a unui instrument de marcare.