EXPLOZIV! Raport al Senatului SUA: Preoții români, folosiți de Rusia în protestele de la Pungești împotriva Chevron

0
168

Un raport realizat de senatorii americani susține că Rusia a folosit preoți români ca agenți de influență în timpul protestelor împotriva gazelor de șist.

 

Analiza intitulată ,,Asaltul asimetric al lui Putin asupra democrației din Rusia și din Europa: Implicații pentru securitatea Națională a Statelor Unite” detaliază metodele Rusiei pentru a se impune în Europa, inclusiv pe plan energetic. Astfel, americanii amintesc de protestele din 2013, din zona Moldovei, unde compania Chevron începuse să facă explorări în vederea extragerii de gaze de șișt prin fracturare hidraulică.  În februarie anul acela, compania a anunțat că renunță la eforturi, după a săpat o singură sondă de explorare, scrie Libertatea.

,,În Bulgaria și România, ar fi cooptat preoți ortodocși pentru a conduce protestele anti-fracturare hidraulică”, arată raportul Comitetului pentru Relații Externe din Senatul American.

În text sunt descriși ca agenți de influență și preoți din țări care caută apropierea de Uniunea Europeană și de NATO.

,,În Moldova, înalte fețe bisericești au lucrat pentru a opri integrarea țării în Europa (conducând proteste anti-homosexuali și pretinzând că pașapoartele biometrice sunt satanice pentru că au serii cu 13 cifre), iar preoții din Muntenegru au condus eforturile de a bloca intrarea țării în NATO”, scriu senatorii.

Raportul face referire la protestul sătenilor de la Pungești care a culminat cu plecarea Chevron din zonă, dar și cu o răzmeriță în care a fost necesară intervenția jandarmilor.

În același raport, României i se recomandă să crească interconectivitatea energetică pe care o are cu Bulgaria, tot pentru a slăbi influența Rusiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.