Pompierii din Constanța au intervenit, sâmbătă după-amiază, în portul turistic Tomis din Constanța, unde la bordul unei ambarcațiuni s-a produs o explozie urmată de un incendiu, notează Mediafax.
Potrivit reprezentanților ISU Constanța, incendiul s-a extins și la alte două ambarcațiuni aflate în apropiere. Cauza probabilă a incendiului este, conform pompierilor, un scurtcircuit la baterie.
Nu au existat victime, iar incendiul a fost lichidat într-o oră.
La fața locului au fost trimise pentru intervenție două autospeciale de stingere și o ambarcațiune dotată cu un tun de apă.