Explozie puternică într-un apartament din Lunca Cetățuii. Nu s-au înregistrat victime

0
394

O explozie puternică a avut loc în această dimineaţă, într-un apartament situat la parterul unui bloc din Lunca Cetăţuii. Deflagrația a avut loc în urma unei acumulări de gaze.

 

Autoritățile ieșene au anunțat că nu s-au înregistrat victime. Se efectuează cercetări pentru a se stabili cauza exactă a exploziei.

Primele informații arată că deflagrația s-a produs la bucătărie, cel mai probabil proprietarii uitând aragazul deschis.

„În această dimineață, la ora 7.57, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Iași a fost anunțat că în localitatea Lunca Cetățuii din județul Iași, a avut loc o explozie într-un apartament. La locul indicat s-a deplasat un echipaj de stingere și unul de prim-ajutor care au constatat că deflagrația s-a produs în urma unei acumulări de gaze în bucătăria imobilului. Nu s-a produs niciun incendiu și nu au fost înregistrate victime”, a declarat Silvia Bolohan, purtător de cuvânt al ISU Iași.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.