Evenimentul „Premiile Naționale Negruzzi” a ajuns la ediția a IV-a

0
209

Evenimentul cultural „Premiile Naționale Negruzzi” a ajuns la ediția a IV-a. Manifestarea va avea loc duminică, 1 decembrie, între orele 11.00 și 13.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu”. Intrarea este liberă.

Invitați speciali vor fi academicianul Ioan – Aurel Pop, președintele Academiei Române, academicianul Victor Spinei, vicepreședinte al Academiei Române, academicianul Viorel Barbu, academicianul Ștefan Afloroaei, compozitorul Eugen Doga, prof.univ.dr. Gheorghe Duțică și Excelența Sa Emil Hurezeanu, Ambasadorul României în Republica Federală Germania.

Organizatorii evenimentului sunt descendenții familiei Negruzzi, Editura Junimea, Societatea „Junimea ’90”, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”, Crama Hermeziu, Radio România Iași și TVR Iași, iar parteneri Primăria Municipiului Iași, Consiliul Local al Municipiului Iași, Colegiul Național „Costache Negruzzi” Iași și Muzeul Național al Literaturii Române Iași. Consiliul de onoare este format din Dana Konya – Petrișor (Paris) și Matei Fotiade (București), ambii find reprezentanți ai familiei Negruzzi, Elvira Sorohan, Alexandru Călinescu, Ioan Milică, Lucian Dan Teodorovici și Lucian Vasiliu, precum și doi reprezentanți ai Domeniilor Hermeziu, Gabriela și Vasile Lungu. Moderatori vor fi Vasile Arhire (TVR Iași) și Petronela Cotea – Mihai (Radio Iași).

În cadrul evenimentului vor avea loc și două apariții editoriale. Prima, intitulată „Iacob Negruzzi la «Convorbiri literare»” (Editura Junimea, Colecția Colocvialia), îi aparține lui Cassian Maria Spiridon, președintele Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Iași, iar a doua este reprezentată nr. 11 – 12/2019 al Revistei SCRIPTOR./ x

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.