Peste 60 de companii și organizații recrutează la Târgul de Cariere Iași săptămâna viitoare, pe 9-10 martie. Evenimentul are loc la Palas Mall și se adreseză celor care vor să facă următorul pas în viața lor profesională.
Vor fi multe oportunități de angajare pentru participanți. Sunt căutați IT-știi specializați pe diverse limbaje de programare, se angajează în domeniul HR, Financiar, Tehnicieni de calitate, Ingineri software, Ingineri de calitate, vor-bitori de limbi străine (franceză, spaniolă, engleză).
Spre exemplu, compania Xerox are cinci poziții deschise la Iași, pentru vor-bitori de engleză, franceză și germană. Accenture angajează IT-iști și specia-liști HR vorbitori de limba germană. Compania de IT Beespeed Timisoara Engineering Center are 20 de poziții deschise în domeniu, iar ESET caută alți zece IT-iști pentru a fi angajați la Iași.
Atexis, Accenture, Lidl, Firecredit, Kaufland, Almaviva, SCC Services, Delphi Technologies, Lear Corporation, Covisan, VEO Worldwide Services, KPMG, Amazon, Leroy Merlin, Alten, Heisterkamp, Xerox, Capgemini, E van Wijk Holding, McDonald’s, Kuka, Transgor Logistik, OC Prod, Arcadis, GFK, Gaus, EOS KSI, BMT Aerospace, Optima Solutions Services, Arcadia, Residence Hotels, Agricon, BMT Aerospace, Micropack Automatizări, dar și ministerul Apărării Naționale și o serie de institiții de învățământ și ONG-uri se vor afla printre recrutori.
„Vineri și sâmbătă, 9-10 martie, îi așteptăm la Târgul de Cariere pe ieșenii care sunt în căutare de noi oportunități în diverse domenii de activitate, căci evenimentul va reuni angajatori din aproape toate industriile. Târgul e des-chis vineri de la 10 la 19 și sâmbătă de la 12 la 18, iar intrarea este liberă”, spune Ioana Oros, PR Managerul Târgului de Cariere.
Pasionații de IT sau cei care doresc să se dezvolte în această industrie vor avea o întreagă zonă dedicată lor. Peste 10 companii din acest domeniu abia așteaptă, să-i cunoască pe cei care ajung la standul lor. ESET, Beespeed Timisoara Engineering Center, Autoliv, Bosch, Porsche Engineering, CGI IT Romania, Mios, Magneti Marelli sunt doar câteva dintre firmele care vor fi prezente în zona IT&C.
Pentru prima dată la Târgul de Cariere va exista și o zonă dedicată afaceri-lor la început de drum.
„La evenimentele din Iași, Brașov, Cluj-Napoca și Chișinău le dăm ocazia startupurilor să se înscrie și să participe gratuit la TdC. Dorim, în acest fel, să creăm o punte între startupurile din România și peste cei 25.000 de persoane care ne vizitează evenimentele în fiecare sezon. Vom selecta un număr de 12 startupuri în acest proiect, iar primul pas din parteal celor care doresc să fa-că parte din Startup Area este să completeze acest formular: http://www.targuldecariere.ro/startup/ ”, declară Ioana Oros, PR Manager Târgul de Cariere.
Târgul de Cariere Iași are loc pe 9-10 martie, la Palas Mall, iar intrarea este gratuită. Detalii găsiți pe www.targuldecariere.ro .