Premiera la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi. UAIC este gazda unui eveniment de referinta pentru idustria aviatica din Europa. Cu ocazia acestui eveniment, au fost dezbatute la Iasi problemele cu care se confrunta aviatia de la noi, in prezent.
”Suntem gazda unei manifestari care reprezinta o premiera pentru Romania, pentru ca acest forum destinat managamentului si resurselor umane este gazduit pentru prima data de Romania si suntem bucurosi ca universitatea noastra in parteneriat cu Aeroportul din Iasi si cu Universitatea Politehnica din Bucuresti a intrat in aceasta elita sa spunea a deciziilor care privesc dezvoltarea regionala si implicit dezvoltarea nationala.” – a declarat prof. univ. dr. Mihaela Onofrei, rector UAIC
Evenimentul a adunat peste 30 de participanti din 16 tari si isi propune, prin schimburi de cunostinte si experiente, dezvoltarea industriei aeroportuare atat din Iasi cat si din tarile Europene.
”De ce Iasi este unul dintre raspunsuri. Al doilea raspun este legat de parteneriatul nostrum extrem de fluctuos cu Universitatea Alexandru Ioan Cuza si in al treilea rand, potentialul de dezvoltare al Iasiului, al aeroportului in perioada urmatoare. Iasiul este in acest moment al patrulea aeroport al tarii, dar potentialul, tinand cont de investitiile din ultima perioada are o sansa de dezvoltare foarte mare.” – a declarat Mihnea Costoiu, rector Universitatea Politehnica din Bucuresti
Reprezentantii participanti la eveniment au adus in discutie si situatii de criza care pot aparea pe un aeroport.
”Activitatea care o desfasoara grupul de lucru privind resursele umane, reprezinta modul in care putem dezvolta, tot ceea ce inseamna abilitatile oamenilor de a face fata diferitelor situatii, mai ales situatiilor de criza care pot aparea pe un aeroport. Dupa cum stiti in Romania nu exista decat Facultate de Aeronave la Bucuresti, iar pentru realizarea pregatirii profesionale a angajatilor sunt foarte putine posibilitati de a realiza cursuri de perfectionare. Ganditi-va ca la noi in Iasi primul exercitiu de stingere a incendiilor in care s-a folosit un avion a fost anul trecut, pana anul trecut au lucrat doar fara a urca macar odata intr-un avion.” – a declarat Catalin Bulgariu, director Aeroport Iasi