Eveniment: Iașul marchează mâine, Centenarul plecării Misiunii Militare Franceze din România

0
194

Întrucât, începând cu decembrie 2016, marcăm împlinirea a 100 de ani de când Iașul a fost capitală de război (1916-1918), la nivelul Primăriei Municipiului Iași a fost instituit Programul Centenar, cu scopul de a evidenția rolul pe care orașul nostru l-a avut, acum un secol, atât din perspectiva efortului de a menține stabilitatea instituțională a statului român, cât și din aceea a actelor premergătoare Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

 

Unul dintre aspectele importante din istoria orașului Iași și a României l-a constituit, desigur, rolul pe care l-a avut Misiunea Militară Franceză, condusă de Generalul Henri Mathias Berthelot, în timpul Marelui Război.

În acest sens, în contextul Programului Centenar al Primăriei Municipiului Iași pentru perioada 2017 – 2020 intenționăm ca, în Anul Aniversării Centenarului Marii Uniri, 2018, să desfășurăm un proiect special dedicat memoriei Generalului Berthelot și prezenței la Iași, în urmă cu 100 de ani, a Misiunii Militare Franceze.

O primă etapă a acestui proiect va avea loc pe data de 23 februarie 2018, când, în parteneriat cu Institutul Francez din Iași, vom marca împlinirea Centenarului plecării Misiunii Militare Franceze din România, manifestare ce va include derularea lucrărilor Simpozionului „Misiunea Militară Franceză în România”, la care vor participa istorici francezi și români, precum și vernisarea expoziției intitulate „Rolul Misiunii Militare Franceze în Marele Război”, al cărei curator este istoricul Sorin Iftimi și a cărei prezentare va fi realizată de istoricul Aurica Ichim. Cele două evenimente vor avea loc la Institutul Francez din Iași, începând cu ora 12.00.

Manifestarea va fi precedată de o conferință de presă care se va desfășura începând cu ora 11.00 în Sala „Vasile Pogor” a Primăriei Municipiului Iași, la care vor participa Flavien Garrigou Grandchamp, atașatul militar al Ambasadei Republicii Franceze la București, Frédéric Dessberg, director de studii în cadrul Saint-Cyr Coëtquidan, jurnalistul Nicolas Don, președinte al Fundației Actus, istoricul Cosmin Popa, reprezentantul Academiei Române pentru Programul Centenar și, din partea municipalității, viceprimarul Radu Botez și prof.univ.dr. Daniel Șandru, coordonatorul Programului Centenar al Primăriei Municipiului Iași.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.