Legea care interzice amplasarea radarelor în locuri de unde nu sunt vizibile pe drumurile publice a fost adoptată astăzi de Camera Deputaților și urmează să ajungă la președintele Iohannis, pentru promulgare.
Conform acesteia, poliţiştii rutieri, respectiv poliţiştii de frontieră sunt obligaţi să poarte uniformă cu înscrisuri şi însemne distinctive.
Iată alte câteva prevederi!
„O altă prevedere este cea referitoare la constatarea contravenţiilor în sensul ca nu poate fi făcută doar cu mijloace tehnice certificate, omologate şi verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul verbal de contravenţie.
O noutate este şi faptul că se interzice amplasarea aparatelor radar care nu sunt staţionate în locuri vizibile, ceea ce înseamnă că radarele nu mai pot fi ascunse în curbe sau tufişuri, după diferite obstacole. Dispozitivele mobile, de tip pistol, destinate măsurării vitezei se utilizează la o distanţă maximă de 10 metri. Legea pune bazele pe preventie, întrucât amplasarea radarelor la vedere înseamnă că şoferul încetineşte şi devine prudent.
Statisticile demonstrează ca acolo unde au fost montate machete ale maşinilor de poliţie, numărul accidentelor din cauza vitezei s-a redus simtitor”, se arată într-un comunicat emis de către deputatul liberal Florin Roman, iniţiatorul proiectului de lege.