Emoții: astăzi are loc examenul de rezidențiat pentru viitorii medici. Aproape 1.400 de candidați, la Iași

0
168

Peste 8.400 tineri susțin examenul care îi introduce în profesia de medic. Dintre aceștia, peste 1.360 de candidați vor susține examenul la Iași.

Având în vedere că spitalele se confruntă cu lipsa medicilor epidemiologi, iar în zonele rurale nu sunt suficienți medici de familie, Guvernul a aprobat o creștere a cifrei de școlarizare pentru aceste două specializări.

Astfel numărul total al locurilor și posturilor pentru rezidenți ajunge anul acesta la 5.415.

Totodată a crescut și numărul celor care s-au înscris la examenul de rezidențiat: un recod de înscriși în ultimul an îl numește Ministerul Sănătății, rezultat pe care îl pune în seama creșterilor salariale și a noilor dotări din spitale.

8.419 tineri susțin examenul care îi introduce în profesia de medic.

Peste 1.360 de absolvenţi ai universităţilor de medicină şi farmacie vor susţine examenul de rezidenţiat la Iaşi, au anunţat reprezentanţii instituţiei de învăţământ superior.

Potrivit rectorului UMF Iaşi, Viorel Scripcariu, pentru examenul de rezidenţiat din acest an s-au înscris 1.367 candidaţi, numărul fiind mai mare decât în anul precedent cu 152. Pe ţară, clasamentul în funcţie de numărul de înscrişi poziţionează Iaşul pe al doilea loc, precedat fiind de Bucureşti, cu 3.250 de candidaţi, şi urmat fiind de Cluj, cu 1.209 de candidaţi.

Dintre cei 1.367 candidaţi la rezidenţiatul de la Iaşi, 995 de absolvenţi vor susţine examenul pentru rezidenţiat în medicină, 265 în medicină dentară şi 107 la farmacie.

Șase centre universitare organizează examenul de rezidențiat: Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara.

 

Sursa: Europa FM

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.