Emil Săndoi a refuzat Politehnica IAȘI: ”Apreciez CLUBUL, dar nu vin în momentul acesta”

0
254

Emil Săndoi (57 de ani), antrenorul care a menținut-o pe Chindia Târgoviște trei sezoane la rând în prima ligă, a fost vehiculat în ultimele zile ca fiind principalul favorit să preia divizionara secundă Politehnica Iași.

Rămasă fără antrenor după ce lui Costel Enache nu i s-a prelungit contractul, la finalul sezonului recent încheiat, Poli caută antrenor pentru stagiunea viitoare, una în care obiectivul va fi revenirea în elită.

Contactat pe reporterul Liga2.ro, Emil Săndoi a admis că a fost sunat de conducerea Politehnicii Iași, dar a declarat că a declinat oferta clubului din Copou.

”Am o stimă deosebită pentru domnul Cornel Șfaițer, îl apreciez foarte mult, dar nu în momentul acesta (n.r. dacă preia Politehnica Iași). Nu în vara aceasta. Am declinat oferta. Apreciez foarte mult clubul Politehnica Iași și chiar cred că locul echipei este în Liga 1. Le doresc să revină cât mai repede în prima ligă”, a declarat Emil Săndoi pentru Liga2.ro.

Antrenorul care a salvat Chindia de două ori de la retrogradare, în baraje cu CS Mioveni, respectiv Concordia Chiajna, spune că va mai sta câteva zile până să ia o decizie.

Mie mi-a expirat contractul cu Chindia, urmează să ne auzim săptămâna aceasta. În momentul de față nu o să iau o hotărâre. Am avut un sezon destul de greu și vreau să mai stau puțin. Vedem ce va fi”, a completat Săndoi.

 

Mai multe pe: liga2.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.