Elevii revin, astăzi (09.01 a.c.), la cursuri, după vacanţa de iarnă. În contextul numărului ridicat de cazuri de viroze respiratorii şi gripă, Ministerul Educaţiei a transmis, în urma discuţiilor cu autorităţile din Sănătate, recomandări pentru reluarea cursurilor.
Astfel, s-a recomandat să li se acorde sprijin şcolilor pentru a continua procesul educaţional în condiţii normale, să pună accent pe prevenţie, să încurajeze o stare de calm şi să se consulte cu Ministerul Educaţiei în situaţia excepţională în care o unitate de învăţământ solicită suspendarea temporară a cursurilor, în baza temeiului legal, respectiv articolul 9 din ROFUIP.
Astfel, conducerile unităţilor de învăţământ preuniversitar sunt obligate să disemineze către părinţii sau reprezentanţii legali ai elevilor/preşcolarilor/antepreşcolarilor informaţiile cu privire la recunoaşterea simptomelor de gripă sau alte infecţii respiratorii, pentru realizarea triajului epidemiologic zilnic acasă, înainte de intrarea copilului în colectivitate, să realizeze triajul zilnic în colectivităţi şcolare la începutul primei ore de curs a fiecărui schimb, să asigure materialele necesare pentru dezinfecţia periodică a mâinilor şi suprafeţelor, să facă dezinfecţia periodică a spaţiilor de învăţământ, să aerisească periodic încăperile, să instruiască elevili privind comportamentul adecvat, în caz de tuse sau strănut, astfel încât să nu răspândească virusul gripal, să recomande utilizarea batistelor de unică folosinţă.
De asemenea, se recomandă folosirea măştilor de protecţie sanitară, atât pentru personal, cât şi pentru elevi/preşcolari.
“De asemenea, recomandăm şcolilor să limiteze accesul persoanelor care nu au legătură directă cu procesul educaţional pe perioada intensificării transmiterii virusului gripal”, a transmis ministrul Educaţiei, Ligia Deca.
Ministrul Educației: ”Recomandăm masca de protecție pentru profesori și elevi!”


