Direcția Locală de Evidență a Persoanelor Iași anunță că va continua campania „Primul meu act de identitate”, acțiunea adresându-se, în special, elevilor cu vârstele cuprinse între 13-14 ani.
„Pe această cale, instituţia noastră îşi exprimă disponibilitatea de a promova în rândul elevilor aspecte specifice activităţii de stare civilă şi evidenţă a persoanelor în cadrul unor acţiuni derulate la sediul nostru sau în cadrul unităţilor de învăţământ, dar și ca parte a programului «Săptămâna altfel». Activitățile se desfășoară la sediul Serviciului de Evidență a Persoanelor din Iulius Mall, la etajul al doilea”, au precizat reprezentanții DLEP Iași.
Elevii care se înscriu în cadrul acestei campanii beneficiază de prezentarea prevederilor şi procedurilor legale privind eliberarea actului de identitate la împlinirea vârstei de 14 ani, inclusiv de parcurgerea întregului flux tehnologic (completare cerere, accesul la birou pe baza sistemului electronic de dirijare şi ordonare-bon de ordine, preluare imagine). La încheierea activităților, elevii primesc un act sub forma unei diplome de participare. Astfel de programe se desfășoară la sediul Serviciului de Evidență a Persoanelor, în zilele de joi (între orele 09.00-10.00), și vineri (13.30-14.30).
La acțiunile anterioare campaniei „Primul meu act de identitate” au participat peste 170 de elevi din următoarelor unități de învățământ: Școala Gimnazială „Alexandru Vlahuță”, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza”, Şcoala Gimnazială „Ion Ghica”, Școala Normală ”Vasile Lupu” și Școala Gimnazială „Alexandru cel Bun”.