Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Situaţii de Urgenţă Iaşi, Silvia Bolohan, a declarat că incendiul de la Institutul de Boli Cardiovasculare „George I.M. Georgescu” a fost cauzat de „efectul termic al curentului electric”.
„Institutul de Boli Cardiovasculare din Iaşi face parte din categoria unităţilor medicale cu spitalizare continuă care la data punerii în funcţiune nu se supunea legislaţiei specifice privind avizarea sau autorizarea din punct de vedere al securităţii la incendiu. În timp, clădirea a suferit anumite modificări, s-au efectuat lucrări de reparaţii şi modernizări care impuneau avizarea şi autorizarea din punct de vedere al securităţii la incendiu. Institutul a solicitat şi obţinut avize privind securitatea la incendiu pentru diverse lucrări de reamenajare dar la finalizarea lucrărilor trebuiau să întocmească documentaţia necesară şi să solicite Inspectoratului Situaţii de Urgenţă emiterea autorizaţiei de securitate la incendiu”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi, scrie Agerpres.