Direcția de Sănătate Publică Suceava a anunțat că a demarat o anchetă în cazul celor 12 copii care au suferit toxiinfecții alimentare într-o tabără din Poiana Micului.
„Direcția de Sănătate Publică Județeană Suceava a demarat măsurile specifice. O echipă de inspectori ai serviciului de Control în Sănătate Publică s-a deplasat la fața locului verificând condițiile igienico-sanitare. Probele recoltate sunt în lucru. Specialiștii compartimentului de Supraveghere Epidemiologică și Control Boli Transmisibile desfășoară o anchetă epidemiologică. O probă de materii fecale și o probă de lichid de vărsătură de la pacienții internați se află de asemenea în lucru la Laboratorul de Diagnostic și Investigare în Sănătate Publică din cadrul Direcției de Sănătate Publică Județene Suceava”, au transmis reprezentații DSP Suceava.
Potrivit nordestnews.ro, un grup de copii și tineri din județul Neamț s-a cazat, luni, în satul Poiana Micului, comuna Mănăstirea Humorului. Aceștia au adus alimente de acasă și și-au gătit singuri. În cursul nopții o fetiță a acuzat vărsături. Părinții acesteia, care au venit și au luat-o acasă, au afirmat că în anturajul de la domiciliul fetiței sunt și alți copii care au prezentat vărsături și diaree.
Miercuri, mai mulți copii au început să prezinte greață, dureri abdominale și vărsături. În urma evaluării de la fața locului, 12 copii au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava.
Joi, patru dintre copii erau internați în secția Pediatrie, iar șase copii și un însoțitor în secția de Boli Infecțioase, cu simptomatologie ușoară, fără probe inflamatorii prezente. Pacienții au fost externați în cursul zilei de azi. Restul grupului s-a întors deja în județul Neamț.