Constructorul care reabilitează și modernizează drumul județean 281C intersecţie DN 28A (Blăgeşti) – Hărmăneşti –Todireşti – Coasta Măgurii – Cotnari – intersecţie DN 28B (Cotnari) a finalizat turnarea stratului de uzură de la km 0 până la intrarea în Cotnari (22 de km).
Au fost efectuate lucrări de stabilizare a drumului prin procedeul de reciclare a vechiului asfalt și îmbunătățire a acestuia cu ciment, fiind apoi așternut un strat de balast și piatră spartă. Au fost amenajate rigolele rutiere, au fost betonate șanțurile. Toate podurile și podețele de pe acest tronson au fost reabilitate, acestea fiind urmate de turnatea stratului de uzură, procedură deja încheiată zilele trecute, informează nordestnews.ro.
Se lucrează în continuare pentru finalizarea, în termen, a celor 25 de km ai acestui drum județean.
Valoarea totală a lucrărilor este de 49.767.334 lei cu TVA, iar investiția este asigurată prin Programul Național de Dezvoltare Locală II.
Altfel, Consiliul Județean Iași a semnat, prin Direcția Județeană de Administrare a Drumurilor și Podurilor, contractul de execuție a lucrărilor de modernizare a drumului județean 280 Oțeleni – lim. jud. Neamț, km 18,094 – km 20,378.
În urma procedurii de licitație, câștigătoare a fost desemnată firma EKI SAM SRL.
Valoarea contractului este de 4.889.462,33 lei, iar durata de execuție a lucrărilor este de opt luni de la data de emitere a ordinului de începere.