Droguri în valoare de 9.000.000 de euro, descoperite într-un microbuz în Vama Girugiu

0
198

Polițiștii de frontieră de la Vama Giurgiu au descoperit droguri în valoare de nouă milioane de euro, într-un microbuz înmatriculat în Serbia care încerca să intre în România.

În total, în microbuzul condus de un cetățean sârb în vârstă de 32 de ani, polițiștii au găsit 750 de kilograme de canabis. Curios este faptul că sârbul nici măcar nu încercase să ascundă uriașa cantitate de droguri, acestea fiind pus în saci de rafie, la vedere.

„Întreaga cantitate de substanță vegetală a fost ridicată de către lucrători S.C.C.O. Giurgiu şi trimisă spre expertiză la Laboratorul de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul IGPR unde a reacţionat ca fiind canabis.

În cauză, cercetările sunt continuate de procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Giurgiu împreună cu S.C.C.O. Giurgiu, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de introducerea în ţară de droguri de risc, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Dacă ar fi fost comercializate pe piaţa neagră, drogurile ar valora aproximativ 9.000.000 euro”, se arată într-un comunicat al DIICOT.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.