Dragnea, țeapă de la Tăriceanu! Operațiunea „Suspendarea Președintelui”, amânată: șeful Senatului a plecat în vacanță

0
263

Şedinţa în care liderii PSD-ALDE urmau să decidă asupra oportunităţii declanşării procedurilor de suspendare a preşedintelui ţării nu va mai avea loc. Cel puţin nu în ziua pe care o anunţase Liviu Dragnea.

 

Şedinţa de luni a coaliţiei PSD/ALDE în care Liviu Dragnea voia să discute despre suspendarea şefului statului nu va mai avea loc, a anunţat secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, relatează Hotnews.

Anunţul lui Ştefănescu vine la scurt timp după ce Călin Popescu Tăriceanu şi-a delegat atribuţiile de preşedinte al Senatului pentru a pleca în vacanţă. De altfel, potrivit Hotnews, care citează surse politice, Tăriceanu nu ar susţine demersul de suspendare a lui Iohannis căci intenţionează să candideze la prezidenţiale şi nu vrea să-şi asume un demers care ar putea să-i submineze imaginea. Singura condiţie în care Tăriceanu ar sprijini planul lui Dragnea ar fi ca PSD-ul să-i susţină candiatura la prezidenţiale, lucru extrem de improbabil.

Mai mult, nici UDMR-ul nu ar fi de acord cu suspendarea, condiţii în care Dragnea chiar nu-şi poate pune planul în aplicare.

Revenind la declaraţiile lui Ştefănescu, acesta a susţinut însă că ar exista susţinere politică pentru suspendare plus susţinerea integrală a opiniei publice pro PSD şi pro coaliţie, dar că este nevoie ca juriştii partidului să analizeze bine situaţia. Tăriceanu, care este plecat din ţară, poate fi înştiinţat ulterior pe mail despre concluziile comisiei de jurişti.

„Sigur că dacă îi întrebi pe ai noştri din judeţe şi electoratul nostru, toată lumea ne zăpăceşte la cap cu suspendarea. Este o presiune fabuloasă, inclusiv în spaţiul online. Dar nu poţi să iei decizia aceasta până nu analizezi tot. Tot înseamnă tot, costuri, voturi, procent, în ce dată şi cum, dacă este necesar, nu este necesar, ce spune Constituţia, cât are Iohannis ca să respecte decizia. Toate chestiile acestea nu le poţi gândi cu inima, aşa sufleteşte cum fac eu. Se face o comisie mixtă PSD-ALDE care trebuie să întocmească, nu un raport, că nu suntem la comunişti, nişte puncte de vedere. Astea pot fi gata în seara aceasta, pot să fie gata mâine. O să le discutăm şi vedem despre ce este vorba, punem întrebări „de ce aşa şi nu aşa?”. În orice caz, din partea electoratului, partea mare care ne susţine este o presiune fabuloasă pentru suspendare, pentru că deja este bătaie de joc modul în care tratează Iohannis chestiunea aceasta legată de Constituţie e aşa un fel de „hai să luăm la mişto tot poporul”.”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Codrin Ştefănescu, secretar general adjunct al PSD, precizând că nu va fi o şedinţă a coaliţiei în cursul zilei de luni, aşa cum anunţase iniţial Liviu Dragnea, dar că social-democraţii vor citi opinia juriştilor.

„Tot am sperat că Iohannis va ţine cont de decizia Curţii. Aceasta a fost toată speranţa permanentă. Tot am sperat că va aplica şi el decizia, de îndată. Au trecut cât 31 de zile. Este mult prea mult. Am înţeles că îi aperi pe băieţii ăştia veseli, statul securist. Am înţeles că ţi-este frică, că ţi-au promis că te pun preşedinte. O să vedem cum o să fie la alegeri. Îţi acceptăm absolut orice: că ne înjuri de la Cotroceni, de la tribuna oficială a Administraţiei Prezidenţiale. Nu se întâmplă nicăieri pe glob aşa ceva, dar îi acceptăm că aşa suntem la noi în Balcani, să ne înjuri de acolo, cu nume, cu prenume, să ne faci pe toţi penali”, a mai declarat Codrin Ştefănescu.

Reamintim că într-un dialog avut cu presa, joi, Dragnea susţinea că a vorbit cu Tăriceanu ceva mai devreme şi i-a spus că din punctul său de vedere suspendarea lui Iohannis trebuie să fie o opţiune serioasă. Dragnea a mai susţinut că liderul ALDE ar fi fost de acord şi că luni va fi luată o decizie în privinţa suspendării în coaliţia PSD-ALDE.

„Şi domnul Tăriceanu a spus că este de acord şi că trebuie să analizăm foarte serios zilele astea şi că luni trebuie să luăm o decizie – da sau nu”, afirma Dragnea.

Surse apropiate convorbirilor dintre Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu au declarat, însă, pentru G4Media.ro, că cei doi nu au abordat în discuţia de joi subiectul suspendării preşedintelui Iohannis, ceea ce contrazice anunţul lui Dragnea, care a spus public că a vorbit cu şeful ALDE despre suspendare.

În ceea ce priveşte decizia de delegare a atribuţiilor de preşedinte al Senatului, Tăriceanu a semnat-o încă de miercuri, 4 iulie.

 

Sursa: Epoch Times

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.