Două noi focare de COVID-19 în Iaşi

0
214

Două noi focare de Covid 19 au fost depistate în judeţul Iaşi.

Unul dintre ele la Centrul rezidenţial Sfântul Nicolae din Paşcani, unde au fost depistate pozitiv 11 persoane şi la Centrul Rezidenţial din Verşeni, unde de asemenea au fost găsite pozitiv la testare 5 persoane.

La centrul de la Paşcani toţi cei care au ieşit pozitiv sunt asimptomatici. Acești au fost testaţi în cadrul testărilor periodice făcute de DSP Iași.

Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a demarat pe data de 18 iunie 2020 acţiunea de testare pentru depistarea COVID-19 a personalului din toate căminele pentru persoane vârstnice din judeţul Iaşi, din centrele sociale şi centrele rezidenţiale pentru persoane adulte aflate în dificultate.

Pentru această acţiune sunt mobilizate mai multe echipe de epidemiologi din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi pentru a preleva probe de la personalul din aceste centre.

În urma investigaţiilor de laborator s-a constatat că până în prezent 16 persoane angajate la doua centre din două localităţi de pe raza judeţului Iaşi au fost depistate cu noul coronavirus, 11 de la un centru de servicii sociale şi alte 5 persoane care îşi desfaşoară activitatea la case de tip familial.

A fost demarată o anchetă epidemiologică pentru stabilirea contacţilor direcţi. Persoanele depistate cu noul coronavirus au fost internate în spitalele suport COVID-19, iar la centrele unde sunt angajate persoanele depistate pozitiv au fost luate toate măsurile pentru efectuarea operaţiunilor de igienizare.

Reamintim că aceste testari se realizează de doua ori pe lună conform metodologiei de supraveghere COVID-19. Activitatea de testare continuă în perioada urmatoare.“, spun reprezentanții DSP Iași.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.