Două bidoane de apă și un pachet cu alimente „de bază”, în dar pentru ieșeni înainte de campanie

0
181
Primăria Municipiului Iași, prin Direcția de Asistență Socială (DAS) Iași, și Societatea Națională de Cruce Roșie din România – Filiala Iași a distribuit apă potabilă locuitorilor din zona Cicoarei.
Fiecare beneficiar a primit câte două bidoane de apă a câte cinci litri fiecare, în total urmând a fi distribuite 800 de astfel de bidoane.
Acțiunea are loc ca urmare a unei donații făcute de Societatea Națională de Cruce Roșie din România – Filiala Iași și se înscrie în programul municipal „Alături de comunitate”.
Totodată, vineri, 18 septembrie, în intervalul orar 8.30 – 15.00, la sediul DAS Iași din șoseaua Națională, nr. 43 („piramida lui Dubeț”), 100 de persoane și familii vor primi pachete alimentare.
Această acțiune este organizată de Primăria Municipiului Iaşi, prin DAS Iaşi, cu sprijinul Mega Image. Pe lista beneficiarilor se află persoane cu dizabilități, persoane disponibilizate și persoane vârstnice cu venituri reduse care au depus solicitări pentru alimente prin programul european de sprijin.
Fiecare pachet va conține un kilogram de mălai, un kilogram de făină de grâu, un kilogram de zahăr, un kilogram de orez, un litru de ulei de floarea soarelui, un litru de oțet, 500 de grame de pesmet, 500 de grame de griș, 170 de grame de napolitane și 100 de grame crackers cu sare.
Pachetele vor fi distribuite în baza programărilor făcute de inspectorii acestei instituții.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.