Două adolescente au ajuns în stare gravă la spital, după ce s-au aruncat în gol de la etajul patru al unei clădiri din Făleşti, Republica Moldova.
Incidentul a avut loc ieri, în jurul orei 17:00. Cele două fete, de 15 şi, respectiv, 16 ani, au fost observate pe acoperișul clădirii de către un bărbat care trecea prin preajmă. Omul a intrat în bloc, a urcat până la etajul patru, unde se aflau cele două adolescente, și le-a zis să plece de acolo ca să nu se expună pericolului. Când bărbatul încerca să le convingă, fetele s-au luat de mâini și s-au aruncat în gol de la etaj. Imediat, bărbatul a solicitat intervenția unei ambulanțe și a poliției. Minorele au fost transportate de urgență la Spitalul regional Fălești în stare gravă. Ulterior, una dintre ele a fost transferată la un spital din Chişinău. Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele, scrie observator.tv


