Două acte medicale obligatorii pentru elevi la începerea școlii

0
190

Adeverința medicală pentru înscrierea în colectivitate și avizul epidemiologic pentru (re)intrare în colectivitate sunt obligatorii pentru elevi și preșcolari, la începerea noului an școlar.

Reprezentanții instituției conduse de Nelu Tătaru mai spun că nu au în vedere, în acest moment, renunțarea la obligativitatea prezentării acestor documente, scrie Hotnews.

Medicii de familie ceruseră să se renunțe la aceste adeverințe la începutul anului școlar, motivând că valul de părinți și copii care se vor prezenta la cabinete într-un timp foarte scurt crește riscul de îmbolnăvire atât pentru copii, cât și pentru bolnavii cronici care merg la medicul de familie.

Documentele medicale necesare la înscrierea/frecventarea/terminarea unui ciclu de învăţământ sunt:

„În conformitate cu prevederile Anexei nr. 3 la Ordinul ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății 5298/1668/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind examinarea stării de sănătate a preşcolarilor şi elevilor din unităţile de învăţământ de stat şi particulare autorizate/acreditate, privind acordarea asistenţei medicale gratuite şi pentru promovarea unui stil de viaţă sănătos, documentele medicale necesare la înscrierea/frecventarea/terminarea unui ciclu de învăţământ sunt:

  • adeverinţă medicală pentru înscrierea în colectivitate,
  • aviz epidemiologic pentru (re)intrare în colectivitate.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.