La data de 12.02.2022, ora 20.50, polițiștii SPR 4 Gălăneşti în timp ce executau serviciul de control al circulaţiei rutiere pe drumul comunal din comuna Voitinel, au oprit pentru control autoturismul condus de către un tânăr de 20 ani, din com. Voitinel.
Cu ocazia controlului efectuat s-a stabilit faptul că șoferul nu deţine permis de conducere. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
La 12.02.2022 orele 23:15, Poliția Municipiului Rădăuți a fost sesizată prin SNUAU 112 despre faptul că un bărbat conduce sub influența băuturilor alcoolice.
În urma verificărilor în trafic, autoturismul despre care existau informații că ar fi condus de un bărbat aflat sub influența alocoolului a fost identificat circulând pe strada Piața Unirii din mun. Rădăuți.
Acesta a fost blocat în trafic de un echipaj de poliție din cadrul Biroului de Ordine Publică și de lucrătorul de serviciu din Compartimentului Rutier.
La volanul autoturismului a fost identificat un tânăr de 23 de ani, din mun. Rădăuți.
Pe locul pasagerului dreapta față a fost identificat un bărbat de 25 de ani, din com. Marginea, iar pe bancheta spate, alți doi pasageri de 25 și respectiv de 23 de ani, ambii din com. Marginea.
Șoferul și unul dintre pasageri au manifestat un comportament necooperant și agresiv verbal în primă fază, motiv pentru care au fost conduși la sediul Poliției Municipiului Rădăuți.
Aici, șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Rădăuți unde i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, s-a stabilit că autoturismul nu avea o asigurare obligatorie valabilă, fiind ridicat certificatul de înmatriculare și plăcuțele cu numerele de ănmatriculare, totodată aplicându-se sancțiune contravențională.
S-a întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
La data de 12.02.2022, la ora 23.39, polițiștii Poliției Orașului Vicovu de Sus, în timp ce efectuau serviciul de supraveghere şi control al traficului rutier, pe un drum neclasificat de pe raza com. Straja, au efectuat semnalul regulamentar de oprire pentru autoturism condus de un bărbat de 27 de ani, din com. Straja.
Conducătorul auto, a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind de 0.87 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cel în cauză a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuţi pentru recoltarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, recoltându-se două mostre biologice de sânge.
S-a întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiuni de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.