Polițiștii ieșeni au oprit în această dimineață, pentru control, pe bulevardul Alexandru cel Bun, un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din județul Vaslui.
Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aer expirat.
Tânărul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, iar cercetările continuă.