O familie cu zece copii din judeţul Iaşi este pusă la grea încercare, acum în prag de iarnă. Bieţii oameni locuiesc pe un deal, fără energie electrică, într-o casă veche ce stă să se dărâme.
Părinţii muncesc cu ziua prin sat pentru a-şi ţine copiii la şcoală iar cei mici îşi fac temele la lumina lumânărilor. Toţi sunt premianţi, primesc burse şi speră că vieţile lor să se schimbe în bine.
Familia Ciobanu locuieşte într-o casă bătrânească. Geamurile sunt crăpate, pereţii şubrezi iar acoperişul riscă să cadă la prima ninsoare.
Aici trăiesc 12 suflete. Cel mai mic dintre copii are aproape 2 ani, iar fata cea mare a împlinit 20 şi după absolvire încearcă să îşi găsească un loc de muncă în oraş pentru a-şi ajuta familia. Ceilalţi merg spre şcoală şi grădiniţă pe jos, peste dealuri, până ajung la microbuzul şcolar.
Continuarea aici: stirileprotv.ro