DOLJ: O femeie a murit lovită de o maşină, iar copilul ei de 7 anișori este rănit

0
151

O femeie a murit, sâmbătă seara, iar copilul ei de 7 ani a fost rănit, după ce au fost loviţi de o maşină pe Drumul Naţional 55A, în localitatea Nedeia din judeţul Dolj. Surse din anchetă spun că şoferul este fiul primarului din comuna doljeană Valea Stanciului, transmite Mediafax.

Potrivit Poliţiei Dolj, femeia şi copilul mergeau pe marginea drumului. Au fost loviţi din spate de maşina care se deplasa în aceeaşi direcţie de mers cu ei. Şoferul nu consumase alcool.

Un tânăr de 22 de ani, din Valea Stanciului, care conducea un autoturism pe DN 55A, prin satul Nedeia, ar fi lovit o femeie de 33 de ani, din Gighera, care circula împreună cu fiul ei, de 7 ani, pe marginea drumului, pe aceeași parte cu mașina respectivă. Din nefericire a fost declarat decesul femeii.(…) Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, care nu a indicat prezenţa alcoolului. Cu toate acestea, cel în cauză a fost condus la spital, în vederea prelevării de mostre biologice.”, a declarat Cosmin Grădinaru, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.

Un copil de 7 ani care prezenta durere la picior a fost transportat la spital.”, a declarat Tania Vâlceanu, purtător de cuvânt al ISU Dolj.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, în cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de ucidere din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.