Elicopterul SMURD a fost solicitat, luni, în județul Vaslui pentru preluarea a doi copii care au suferit arsuri grave în urma unui incendiu. Cei doi micuți în vârstă de trei, respectiv un an şi opt luni, sunt aduși la Iași.
Un copil în vârstă de trei ani are arsuri pe 90 la sută din suprafaţa corporală, iar celălalt, în vârstă de un an şi opt luni, fratele său, are afectate căile respiratorii după ce locuința în care se a aflau a luat foc. Se pare că cei mici au fost lăsaţi nesupravegheaţi în casă, scrie Digi24.
Cei doi copii din comuna Pungeşti vor fi transportaţi la Iaşi, au precizat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, după ce, iniţial, s-a anunţat că ei vor fi transferaţi la o unitate medicală din Capitală.
„Conform hotărârii medicului coordonator, copilul de un an şi opt luni a fost preluat de un elicopter SMURD şi transferat la Iaşi, iar cel de trei ani este transportat tot la Iaşi, pe cale terestră, de echipajul medical de Terapie Intensivă Mobilă”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.