Cezar Mihail Răduţă, la data faptelor director al Direcţiei Silvice Ilfov, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu, arată Agerpres.
Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Cezar Mihail Răduţă, la data faptelor director al Direcţiei Silvice Ilfov, în prezent director general adjunct al Regiei Naţionale a Pădurilor – ROMSILVA SA, pentru luare de mită şi abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, şi a lui Alexandru Constantin, la data faptelor şi în prezent paznic de vânătoare în cadrul Direcţiei Silvice Ilfov, pentru dare de mită şi complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
În faţa judecătorilor va ajunge şi Emil Radu, la data faptelor inginer în cadrul Direcţiei Silvice Ilfov – Compartimentul resurse umane şi secretar al Comisiei de verificare a condiţiilor de participare şi a competenţei profesionale a candidaţilor înscrişi la concurs, pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că Cezar Mihail Răduţă şi Emil Radu, în calităţile menţionate, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu prevăzute de legislaţia primară, ar fi permis, în cursul anului 2016, angajarea inculpatului Constantin Alexandru pe un post de paznic de vânătoare, deşi acesta nu întrunea condiţia privind pregătirea profesională prevăzută de lege pentru personalul silvic cu pregătire de bază, respectiv absolvirea unei şcoli profesionale silvice.
Prin acest demers, spun anchetatorii, a fost cauzată o vătămare a interesului legitim al Regiei Naţionale a Pădurilor – ROMSILVA privind angajarea, în Corpul silvic, doar a persoanelor cu pregătire de specialitate silvică, concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit pentru inculpatul Constantin Alexandru, constând în salariul lunar pe care acesta l-a încasat în calitate de paznic de vânătoare.
„Ulterior, pentru „favoarea” făcută, inculpatul Cezar Mihail Răduţă ar fi primit de la inculpatul Constantin Alexandru un teren în suprafaţă de 1.168,91 mp, situat în intravilanul comunei Corbeanca, judeţul Ilfov. ‘Tranzacţia’ ar fi îmbrăcat forma unui contract de schimb, inculpatul Cezar Mihail Răduţă oferind pentru terenul respectiv un autoturism foarte vechi a cărui valoare era de cel mult 5.000 euro (mai puţin de jumătate din suma cu care inculpatul Constantin Alexandru achiziţionase terenul în urmă cu 10 ani)”, arată procurorii.
Până la data rechizitoriului, ROMSILVA SA nu a precizat dacă se constituie parte civilă în cauză, menţionează DNA.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.