Directorul ANIF Vaslui a murit la spital după o banală operație de deviație de sept

0
218

Poliţiştii vasluieni au deschis un dosar de cercetare penală în cazul directorului Administraţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare – sucursala Vaslui, Cezar Anton, care a decedat într-un spital din judeţul Iaşi.

Bărbatul, care avea domiciliul în municipiul Huşi, suferise în cursul săptămânii trecute o intervenţie chirurgicală pentru corectarea unei deviaţii de sept, într-o clinică din judeţul Bacău, transmite Agerpres.

La câteva zile după ce a fost externat, el s-a simţit rău, prezentând o sângerare puternică şi a fost dus la Spitalul Municipal „Dimitrie Castroian” Huşi, după care a fost transferat la Spitalul Judeţean Vaslui şi, ulterior, la un spital din Iaşi.

„Reprezentanţii Spitalului Clinic de Urgenţă ‘Prof. Dr. Nicolae Oblu’ din Iaşi ne-au sesizat cu privire la decesul pacientului. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, cercetările fiind efectuate de reprezentanţii Biroului de Investigaţii Criminale Huşi”, a declarat marţi, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

Anchetatorii aşteaptă rezultatele necropsiei care vor stabili cauza decesului.

 

Sursa: Agerpres

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.