Din septembrie se revine la 4 benzi in Bucium

0
233

Lucrările din zona Bucium vor fi finalizate până la începerea anului școlar. Mihai Chirica, a spus că din septembrie se va reveni la circulația rutieră pe cele 4 benzi.

Pentru zona Bucium, se așteaptă finanțarea din fonduri europene pentru o artera paralelă de circulație, cu pasaje subterane sub calea ferată, care să absoarbă din traficul de pe pasajul Socola. Acesta a intrat deja in lucrări de consolidare si extindere cu o bandă. In paralel, in zona Nicolina se va reface semaforizarea, astfel incât să fie prioritizată circulația tramvaielor.

Mihai Chirica, primar municipiul Iași: „Avem în vedere să începem de săptămâna viitoare și lucrările pe timp de noapte acolo unde se poate pentru că sunt suduri și la suduri îți trebuie foarte multă lumină, asta nu înseamnă că nu se pot aduce proiectoare și celelalte. Sigur, foarte multe lucrări mecanizate, care nu necesită prezența multor muncitori, dar așa cum am spus, poate să lucreze cu un muncitor sau cu un milion de muncitori, pe mine mă interesează ca pe data de 10 septembrie, conducta să fie ingropată, functională, si fără lucrări pe Bucium. După data de 10 septembrie să spunem, începe războiul”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.