Astăzi, 23 septembrie a.c., poliţiştii cu sprijinul Serviciului de Acţiuni Speciale Iaşi, au efectuat o percheziţie domiciliară, în comuna Bârnova, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de viol şi tâlhărie calificată.
Din investigaţiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că la data de 26 iulie a.c., doi tineri, prin exercitarea de ameninţări şi acte de violenţă, ar fi întreţinut raporturi sexuale cu o tânără.
Ulterior, aceştia i-ar fi sustras din locuinţă un telefon mobil, un televizor şi 600 de lei.
În urma percheziţiilor, au fost ridicate mijloace materiale de probă, iar patru persoane au fost conduse la audieri.
În baza probatoriului administrat în cauză, trei dintre persoane au fost reținute de polițiști pentru 24 de ore și introduse în Arestul IPJ Iași.
Cercetările continuă.