Joi dimineață, la ora 4.45, în tunelul dintre stațiile Tineretului și Eroii Revoluției, a fost sesizat miros de fum, anunță Metrorex.
Personalul Metrorex a acționat conform procedurilor și a sesizat ISU. Ventilaţia a fost acţionată imediat în sistem de evacuare a fumului din tunel/staţie.
În scop preventiv, ISU a hotărât închiderea celor 2 stații până la remediere. După verificări, stațiile au redeschise.
Metrorex precizează că nu au fost blocate trenuri de metrou în tunel sau călători evacuați.
Circulația trenurilor de metrou se desfășoară la această oră în condiții normale.