Declarația primarului Mihai Chirica referitoare la creșterea salariilor

0
359

Cu o zi înainte de sedința Consiliului Local în care se va decide dacă fi votate bugetele firmelor aflate în subordinea Primăriei, primarul a precizat într-o conferință că indemnizațiile primite de directorii și membrii Consiliilor de Administrație ale societăților comerciale în care Consiliul Local Iași este unic acționar se pot compara cu cele ale conducerilor companiilor publice din alte orașe din țară cu populații similare cu Iașul. 

Diferența dintre 9500 de lei și 12.000 de lei pe lună, de la doi directori, unul lucrează ca și funcționar public pe o legislație și dumnealui este director general și are în subordine 700 de oameni, aproape cât am eu în toată primăria asta, este de 3000 de lei, dar dumnealui are program din 24 din 24 de ore, stă la cheremul tuturor cetățenilor municipiului Iași 24 din 24 de ore, pe problematica pe care o aduce. Și am vrut să arăt, intre un salar pe care ți-l oferă statul român pentru că ești funcționar, așa cum oferă și unui medic pentru că este medic și face și gărzi și etc, la circa 5000 de euro pe lună ajung unii dintre ei și un conducător de societate comercială cu peste 700 de angajați și care are productivitate, adică nu este în faliment, nu creează gaură statului român, îți plătește TVA -urile, impozitele, creează 700 de locuri de muncă. Va plăti contribuții la asigurările sociale pentru 700 de pensii care vor veni în continuare”  a declarat Mihai Chirica, primarul orașului Iași.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.