Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut la 3,27%, cel mai mare nivel din martie 2014, potrivit datelor publicate marţi de Banca Naţională a României (BNR).
ROBOR la trei luni este indicatorul principal în funcţie de care se calculează dobânzile variabile la creditele în lei.
Luni, indicele a crescut la 3,24%.
Nivelul atins marţi, 3,27%, este cel mai mare din 5 martie 2014, când a fost 3,37%.
Indicele a crescut accelerat începând din 13 aprilie, când a atins nivelul de 2,07%.
Totodată, indicele ROBOR la şase luni a crescut marţi la 3,32%, cel mai mare nivel din 13 mai 2014, când a fost 3,32%.
BNR a anunţat, în 7 mai, creşterea ratei dobânzii de politică monetară de la 2,25% la 2,50% pe an.
Sursa: Știrile Pro TV