Mitingul PSD din Piața Unirii Iași este în plină desfășurare, însă chiar și la această oră, zeci de autocare se află încă în drum spre eveniment.
Oamenii adunați de prin comune ca să fie prezenți la mitingul PSD din Iași au fost îmbarcați în autocare, însă nu înainte de a fi „încurajați”.
De dimineață, pe Grupul Info Iași au circulat informații conform cărora, în unele localități, oamenii au fost duși mai întâi la bar și abia apoi urcați în autocare. Conform aceleiași surse, asta s-a întâmplat în Vânători, dar și în Vaslui.
„150 de lei de om și învoire de la muncă, pentru ca, în câteva ore, Piața Unirii să fie plină de oameni aduși din toată Moldova”, scria cineva pe Grupul Info Iași, înainte de începerea mitingului.