De ce nu e bine să folosim echipamentele radio fără marcaj: ce amenzi puteți primi (VIDEO)

0
202

Echipamentele radio fără marcajul  CE (Conformitate Europeană) trebuie scoase imediat din funcțiune întrucât prin interferențele produse cauzează disfuncționalități serviciilor de radiocomunicații autorizate, inclusiv celor destinate salvării de vieți omenești. Echipamentele radio fără marcaj , care provin, de regulă, din afara Uniunii Europene, nu respectă standardele de alocare a frecvențelor radio la nivel european, provoacă interferențe prejudiciabile serviciilor de radiocomunicații autorizate, iar utilizarea poate fi sancționată conform legii.

De aceea, ANCOM derulează o campanie de monitorizare a frecvențelor radio afectate de emisiile echipamentelor radio neconforme, de identificare a acestora și de informare cu privire la ilegalitatea folosirii acestor echipamente. În cadrul acestei campanii, la nivelul județului Iași au fost identificate și scoase din uz aproximativ 80 de telefoane fixe wireless (DECT 6.0) care nu aveau marcaj CE.

Echipamente radio care pot provoca interferențe prejudiciabile

Printre cel mai des întâlnite echipamente care provoacă interferențe prejudiciabile serviciilor de comunicații mobile sunt telefoanele fără fir, de tip DECT 6.0 fără marcaj .

Alte echipamente radio răspândite și care trebuie să aibă marcajul  sunt: telefoane mobile, echipamente de supraveghere a copiilor (baby monitoare), tablete, laptopuri, telecomenzi radio, routere, jucării teleghidate prin radio, drone, console și controllere pentru jocuri video etc.

De ce produc interferențe

Unele echipamente radio, aduse, de regulă, din America de Nord sau Asia, funcționează în benzile de frecvențe care în România sunt destinate altor servicii, ca de exemplu celor de telefonie mobilă. În momentul în care un astfel de aparat este pus în funcțiune pe teritoriul României, el produce interferențe prejudiciabile care afectează în mod grav funcționarea serviciilor de telefonie mobilă.

Interferențele prejudiciabile pot afecta serviciile de comunicații pe o rază de la zeci de metri (în cazul jucăriilor teleghidate, spre exemplu) până la peste 500 de metri (în cazul telefoanelor de tip DECT 6.0). În imediata apropiere a echipamentelor fără marcaj  este afectată calitatea serviciilor de telefonie mobilă, ceea ce poate genera dificultăți în continuarea sau inițierea apelurilor sau a navigării pe internet, în unele cazuri fiind imposibililă apelarea numărului de urgență 112.

Obligațiile utilizatorilor

Atunci când achiziționează sau primesc, din afara spațiului UE, un echipament care în funcționarea lui utilizează spectrul  radio, utilizatorii trebuie să verifice existența marcajului  pentru a se asigura că produsul este compatibil cu piața românească.

În cazul în care echipamentul nu are marcaj, acesta trebuie scos imediat din funcțiune! Spre exemplu, în cazul telefoanelor fără fir de tip DECT 6.0, chiar și conectarea la o sursă de alimentare de la rețeaua electrică poate produce interferențe prejudiciabile serviciilor de comunicații electronice.

Mai multe informații despre riscurile asociate utilizării echipamentelor neconforme sunt disponibile aici.

Campania de monitorizare în Iași

În cadrul campaniei de monitorizare a frecvențelor radio afectate de emisiile echipamentelor radio neconforme, de identificare a acestora și de informare cu privire la ilegalitatea folosirii acestor echipamente, la nivelul întregii Direcții Regionale Iaşi, care cuprinde și județele Bacău, Botoșani, Brăila, Galați, Neamț, Suceava, Vaslui și Vrancea, au fost identificate şi scoase din uz peste 160 de telefoane fără fir de tip DECT 6.0, din care 80 au fost identificate în județul Iași.

Sancțiuni aplicabile 

Persoanele care deţin astfel de echipamente radio şi le folosesc încalcă prevederile Hotărârii Guvernului nr. 740/2016 privind punerea la dispoziţie pe piaţă a echipamentelor radio şi pot fi sancționate cu amendă contravențională cuprinsă între 500 şi 5.000 lei. Mai multe informații privind echipamentele electronice și electrocasnice neconforme, marcajul  și obligațiile care le revin producătorilor, distribuitorilor și consumatorilor sunt disponibile pe website-ul Autorității.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.